splash desktop
splash mobile

Mobilier pentru recepție

Distins și modern, acest mobilier este o veritabilă carte de vizită pentru orice companie sau institutie. Design-ul ergonomic îl nominalizează cu succes și pentru birourile de unde se pot achiziționa servicii – centre medicale, firme de servicii, toate cele care au o nișă de comunicare directă cu clienții.

banner receptie

Mobilier operațional

Este bine știut faptul că în cadrul departamentelor de vânzări, achiziții sau marketing este nevoie permanentă de comunicare facilă. De aceea, vă oferim un model eficient care să-i ajute pe toți cei implicați în același proiect să comunice cu ușurință și să aibă un bun management al timpului.

banner operational

Mobilier managerial

Indiferent că este vorba de biroul unui manager sau al unui specialist în recrutare de personal, un astfel de spațiu trebuie să păstreze o atmosferă echilibrată și primitoare nu doar pentru posesori, dar și pentru oaspeți.
Biroul propriu-zis este unul spațios, cu un rollbox ce poate fi închis centralizat și un corp de stocare a documentelor ce variază, după necesități, de la etajeră până la un dulap multiplu compartimentat ce poate stoca chiar și o arhivă întreagă.

banner managerial

Mobilier sală de conferință / discuții

Sălile de conferință, sedințe, sunt încăperi în care se iau decizii importante așa că accentul în alegerea mobilierului trebuie să fie pus pe confort și mobilitate. Mesele din materiale ușoare, fixe, modulare sau pliabile, dulapurile modulare și scaunele confortabile sunt ingredientul esențial pentru o întâlnire reușită.

banner sala sedinte

Spații de relaxare

Pentru a asigura nevoile de confort fizic și psihic ale angajaților, în plus față de transformarea spațiilor de birouri în zone sănătoase prin utilizarea unui mobilier adecvat, se pot compune zone de recreere care atrag prin design și confort.

banner mobilier relaxare

Spații pentru luat masa

Spațiul de luat masa, unul dintre cele mai importante și atrăgătoare locuri dintr-o firmă, oferă angajațiilor un plus de confort, iar pauza de masă devine o plăcere.

banner sala mese

Realizari Dacris Mobilier Personalizat

realizari dacris 1
realizari dacris 2
realizari dacris 3
realizari dacris 4
realizari dacris 5
realizari dacris 6
realizari dacris 7
realizari dacris 8
realizari dacris 9
realizari dacris 10
realizari dacris 11
realizari dacris 12
realizari dacris 13
Cere mai multe detalii